Catalogul fotografilor

Premii portofoliu
116
premii
3
25
40
3
29
16
Apreciere clienți
29 testimoniale verificate
Experiență
168 evenimente verificate
Testimoniale de la clienți
Toate testimonialele sunt verificate și aprobate manual de editorii catalogului, pentru a ne asigura că sunt date în urma unor colaborări care au existat.
Despre Erik Bagy
Salut! Mă numesc Erik și aparatul de fotografiat mi-a fost și este cel mai fidel prieten de 9 ani. Iubesc să imortalizez viața oamenilor. Iubesc poveștile și vreau ca, la rândul meu, să povestesc și eu. Momente, zâmbete, priviri, râsete sau plânsete, emoții.
Vreau să fiu acolo, uneori nevăzut, documentând tot ce e în jurul meu, iar alteori direct în fața ta, pentru a mă asigura că pe lângă trăiri, în cea mai importantă zi din viața ta, areți și ca un model de revistă.
Îmi place să cred că am puterea de a îngheța timpul. Și asta mă face fericit.
Deci, dacă îți dorești ca evenimentul tău să devină o capsulă atemporală cu toate sentimentele acolo pentru o eternitate, te aștept să discutăm cum putem spune și povestea ta și să o transformăm în artă.

WedINVITE
INVITAȚII ONLINE PENTRU DIFERITE EVENIMENTE
Descoperă cel mai util și rapid instrument de a trimite invitațiile evenimentului tău în format digital.
Pe lângă funcțiile clasice de personalizare și gestionare a invitațiilor, beneficiezi de un super sistem de organizare la mese!